Când eram eu mai tânăr și era moda persoanelor porno (piticul porno, eleva porno, elevul porno, bunica porno, învățătoarea porno) am crezut că ăsta este momentul în care îmi voi îndeplini visul meu cel mai intim și umed.
Vedeți voi, încă de când eram mic am visat să fiu celebru pentru că asta aduce restul lucrurilor frumoase din viață: bani, droguri, sex, rock, manele, mașini și boli venerice. Din păcate pentru mine destinul a făcut să ajung să programez, chestie care îți poate aduce celebritate, bani și mașini, dar mai greu și există riscul ca admiratoarele tale să fie pasionate de algoritmi și nu de sex iar paparazzi Click să nu te urmărească în veci.
Așa că am fost foarte fericit în momentul în care, în plin sezon porno, mi-a venit ideea genială de a mă face și eu star. Cum piața era plină și studentul porno (pe vremea aia încă eram student la master) ar fi fost un ripoff penibil după elevul și eleva de același tip m-am gândit să întru pe o nișă care încă nu a fost exploatată până acum la noi: It-stul Porno.
Mi s-a părut o idee bună pentru că deși nu e o chestie pe care să o guste toți e destul de ciudată încât să te bage OTV și CanCan în seamă. Iar ceva bănuți tot ar fi ieșit pentru că sunt sigur că nu sunt singura persoană care crede că antena de la router poate fi un excelent buttplug, cablurile de rețea și usb pot fi folosite pentru a lega pe cineva iar pasta pentru cooler… ei bine, vă dați voi seama cam la ce ar putea fi folosită… Iar în cel mai rău caz probabil că sunt mulți amatori de science fiction, fani ai lui Gibson și Sterling, care se întreabă cum ar fi porn-ul într-o lume cyberpunk.
Din păcate nici una din prietenele mele nu a fost receptivă la ideea mea, reacțiile variind de la râsete până la replici de tipul “ești un om bolnav” și dispariția persoanei din viața mea. Am tot sperat dar cu falimentul casei de producție Sharky 7 și căderea în uitare a cetățenilor porno visul meu a murit.
Și e încă mort, sau mai bine zis undeva acolo în spate, așteptând să revină. Dar azi mi s-a întâmplat ceva ce poate fi un semn: mi-am ales viitorul meu nume de scenă. Înainte să vă dezvălui viitoarea mea identitate vă fac cunoștință cu cel care m-a inspirat, și anume Bob Proctor:
Bob Proctor e unul din starurile filmului documentar The Secret, o aberație care spune cam ce zicea și nenea Coelho în opera sa literară Alchimistul: dacă îți dorești ceva cu adevărat atunci întreg universul conspiră la fericirea ta. Cu alte cuvinte, ei te asigură că dacă tu îți dorești să câștigi la loto cu adevărat atunci legea atracției universului va intra în acțiune și tu vei câștiga. Dacă îți dorești din toată inima să faci sex pe o plajă din Tenerife cu Angelina Jolie atunci într-o zi îți va suna la ușă chiar ea cu două bilete de avion într-o mână și cu un pachet de prezervative în cealaltă.
Evident, totul este condimentat cu tot felul de învățături vechi ale strămoșilor care știau despre această lege a atracției și cu nițică teoria conspirației care ne spune că mulți dintre cei care deja știu de acest lucru și sunt în poziții puternice luptă pentru a ascunde marelui public adevărul. Ceea ce mi se pare corect. Imaginați-vă sute de mii de oameni care își doresc din toata inima să facă sex cu Angelina. Ce o să facă universul în acest caz? O să tragă la sorți, o să o pună să facă sex pe rând până când o să cedeze fofoloanca, o să pună la cale cel mai mare gangbang din istorie?
Bob are și sait la noi făcut pentru a promova conferința sa de pe 20 - 21 noiembrie. Ce este fenomenal este că biletele (care se vând la niște prețuri porcoase: 250, 400 și 1300 de euro, fără tva) se pot cumpăra și în rate. Mi-ar plăcea să cred că va fi aproape gol însă adevărul dureros este că probabil va fi plin de oameni creduli care și-au făcut încă o rată la bancă sperând că nenea Bob, cu moaca lui de bunic sfătuitor, îi va scoate din sărăcie.
Mi-a plăcut foarte mult numele lui Bob și cu ajutorul unei colege am decis ca viitorul meu nume de star porno să fie Proctologu. Mi se pare că spune foarte multe deși e un cuvânt atât de simplu.

Comments
Cand te apuci de filmari? :))
Ce ai tu cu nenea Bob? Lasa-l si pe el sa faca un ban, trebuie sa traiasca si el, doar e criza…poate nu-i mai merg bine afacerile si vine in Romania sa-l punem pe picioare ca noi o ducem bine :P
Post new comment