Mi-e scârbă că servilismul nostru faţă de ăi mari atinge cote apoteotice.

Mi-e scârbă de poliţia şi jandarmeria română care trimit mascaţii să căsăpească nişte tineri care nu făcuseră nimic şi erau vinovaţi doar de a fi înarmaţi cu spray-uri colorate.

Mi-e scârbă că în România o identificare la secţie presupune şi câteva pulane.

Mi-e scârbă de cei care cred că e absolut normal să ţi se interzică accesul în camera de hotel pe care ai plătit-o şi în care ţi-ai lăsat bagajele.

Mi-e scârbă că în România, în 2008, eşti arestat de pe stradă pentru că porţi un tricou pe care scrie "Fuck NATO". Oare dacă am scris şi eu asta îmi vor aresta blogul?.

Mi-e scârbă de jurnaliştii români care trag concluzii de genul "cele două situri sunt înrudite pentru că arată la fel". E vorba de o temă comună de Joomla dobitocilor.

Mi-e scârbă de Mircea Mihăieş şi alţi jurnalişti ca el pentru care a fi anarhist înseamnă a fi un individ violent care aruncă cu cocktail-uri Molotov şi bate oamenii nevinovaţi. Eşti în era informaţiei, cretine, pune mâna şi citeşte ceva înainte să debitezi tâmpenii.

Mi-e scârbă de tinerii din România pentru care ce s-a întâmplat în Timpuri Noi este ceva normal, "tu-le mama lor de pederaşti nespălaţi, aşa le trebuie".

Mi-e scârbă de cei pentru care democraţia şi libertatea de expresie este ceva ţinut în dulap, bun de scos doar când au ei nevoie.

Azi mi-e scârbă de România şi de mulţi din inhabitanţii ei.